Comunicația prin fibră optică, ca unul dintre principalii piloni ai comunicării moderne, joacă un rol important în rețelele moderne de telecomunicații.
Tendința de dezvoltare a comunicațiilor prin fibră optică poate fi așteptată din următoarele aspecte.
1.Pentru a realiza o capacitate de informare crescută și transmisie pe distanțe lungi, trebuie utilizată fibră monomod cu pierderi reduse și dispersie redusă.În prezent, fibra optică convențională monomod G.652 este utilizată pe scară largă în liniile de cabluri optice ale rețelei de comunicații.Deși această fibră are o pierdere minimă de 1,55 μm, are o valoare mare de dispersie de aproximativ 18 ps / (nm.km).Se spune că atunci când fibra convențională monomod este utilizată la o lungime de undă de 1,55 μm, performanța transmisiei nu este ideală.
Dacă lungimea de undă cu dispersie zero este deplasată de la 1,31 μm la 1,55 μm, se numește fibră deplasată cu dispersie (DSF), dar atunci când acest amplificator cu fibră și fibră dopată cu erbiu (EDFA) este utilizat într-un sistem de multiplexare cu diviziune în lungime de undă (WDM) Datorită neliniarității fibrei, are loc amestecarea cu patru unde, ceea ce împiedică utilizarea normală a WDM, ceea ce înseamnă că dispersia zero a fibrei nu este bună pentru WDM.
Pentru ca tehnologia de comunicație prin fibră optică să fie aplicată cu succes la sistemul WDM, dispersia fibrei ar trebui redusă, dar nu este permisă să fie zero.Prin urmare, noua fibră monomod proiectată se numește fibră cu dispersie non-zero (NZDF), care variază de la 1,54 ~ Valoarea dispersie în intervalul de 1,56 μm poate fi menținută la 1,0 ~ 4,0 ps / (nm.km), ceea ce evită zona de dispersie zero, dar menține o valoare mică de dispersie.
Multe exemple au fost raportate public folosind sistemul de transmisie EDFA / WDM al NZDF.
2.Dispozitivele fotonice utilizate în sistemele de comunicații cu fibră optică s-au dezvoltat semnificativ și în ultimii ani.Pentru a răspunde nevoilor sistemelor WDM, în ultimii ani au fost dezvoltate dispozitive cu sursă de lumină cu mai multe lungimi de undă (MLS).Acesta aranjează în principal mai multe tuburi laser într-o matrice și realizează o componentă optică integrată hibridă cu un cuplaj stea.
Pentru capătul de recepție al sistemului de comunicații cu fibră optică, fotodetectorul și preamplificatorul acestuia sunt dezvoltate în principal în direcția răspunsului de mare viteză sau de bandă largă.Fotodiodele PIN pot îndeplini în continuare cerințele după îmbunătățire.Pentru fotodetectoarele de bandă largă utilizate în banda cu lungime de undă lungă de 1,55 μm, a fost dezvoltat în ultimii ani un tub de fotodetecție metal semiconductor-metal (MSM).Fotodetector distribuit cu unde calatorii.Potrivit rapoartelor, acest MSM poate detecta 78 dB de lățime de bandă de frecvență de 3 dB pentru unde luminoase de 1,55 μm.
Este posibil ca preamplificatorul FET să fie înlocuit cu un tranzistor cu mobilitate ridicată a electronilor (HEMT).Se raportează că receptorul optoelectronic de 1,55 μm care folosește detectorul MSM și procesul de integrare optoelectronică preamplificată HEMT (OEIC) are o bandă de frecvență de 38GHz și este de așteptat să atingă 60GHz.
3. Sistemul PDH de transmisie punct la punct din sistemul de comunicații cu fibră optică nu a fost capabil să se adapteze la dezvoltarea rețelelor moderne de telecomunicații.Prin urmare, dezvoltarea comunicării prin fibră optică spre crearea de rețele a devenit o tendință inevitabilă.
SDH este o nouă constituție a rețelei de transport cu caracteristicile de bază ale rețelei.Este o rețea de informații cuprinzătoare care integrează funcții de multiplexare, transmisie de linie și comutare și are capacități puternice de gestionare a rețelei.În prezent este utilizat pe scară largă.